Parfum acru de-oțet

Sclipire de argint, în suflet mi-a pătruns,
Și doar pe tine iar , pe tine te-am ascuns
Nemărginitul chip, în depărtata cale,
Urci repede-ușor și cazi totuși în vale.

Ajungi să fii din nou pe muntele-mplinirii,
Să reușești să stingi flacăra nemuririi
Să-ncerc să mă strecor cu ața iar în ac
Privesc, gândesc, m-opresc și o secundă tac.

Am fost teleportat, în altă parte dar,
Prin poarta eu să fug, am să încerc iar,
Și ziduri de stele pe mine vor păși
Și omnisciența iarăși totul ea va cosi.

O minunată pânză pătată de greșeli,
Plină de gânduri seci, de vorbe, îndoieli,
S-o cureți tu ai vrea, dar asta e, nu poți,
E-acel ceva ce simplu iarăși ține de toți
Să scormonesti tu trebuie în bolta sufletească
Și-ai să vezi că visul o sa se reîmplinească.

Asta e ce cred eu, dar caut-o pe-a ta
Acesta este ceea ce ține de a mea,
Caută-ți propria cale, de pete tu să scapi
Și-n bolta cereasca tu acum să-ncapi.

Un loc e pentru toți, pe acest scump pământ
Aceasta lume nu-i decât un alb veșmânt
Purtat de omnisciența cea veche dar la fel
Ce și-a pastrat din antic acelasi vechi mister
Să coase bine pânza, să nu se rupă dar,
Unele-s mai subțiri, se subțiază iar,
Un negru de cenușă pe ei se-așterne-ncet
Și tot usor devine parfum acru de-oțet.